Prima pagină
Informații privind solicitantul
Descrierea proiectului
Bugetul proiectului
Activități desfășurate
Rezultate obținute
Anunțuri achizitii

Descrierea proiectului

Pe plan naţional, SC  FIBREX CO SRL a fost prima unitate care a achiziţionat în anul 2000 prima linie automată de termoformare şi au realizat primele căzi de baie din acril din România. Un an mai târziu au fost termoformate şi echipate şi primele minipiscine din ţară. În anul 2003 a fost implementat sub supravegherea renumitei instituţii de acreditare Germanische Lloyd Sistemul de Management al Calităţii ISO 9001 din 2000 iar în prezent firma este în curs de a finaliza implementarea Sistemului de Management al Sănătăţii şi Securităţii Ocupaţionale OHSAS 18001/2004. Calitatea produselor din portofoliul SC FIBREX CO SRL a fost recunoscută şi de clienţi astfel că numărul comenzilor a crescut în ultimul timp. Pentru a face faţă cererii tot mai mari, SC FIBREX CO SRL conştientizează faptul că aceste deziderate nu sunt realizabile decât prin eficientizarea activităţilor curente şi prin creşterea productivităţii şi a competitivităţii pe piaţă  prin implementarea unei soluţii TIC care să gestioneze aceste cereri dar şi să monitorizeze procesul de producţie pentru a putea livra la timp produsele comandate.

Personalul angajat în cadrul firmei prezintă o pregătire profesionala superioară şi este selecţionat astfel încât să facă faţă cerinţelor tehnologice avansate.

Toate aceste informaţii conduc la faptul ca SC FIBREX CO SRL este o firmă care urmăreşte performanţa şi are potenţial serios pentru dezvoltarea acesteia. Condiţiile actuale de lucru sunt depăşite din acest punct de vedere, personalul, însă, prin pregătirea pe care o posedă, poate face faţă acestei schimbări, deoarece prin calităţile pe care le au, angajaţii vor integra foarte rapid aceste noi aplicaţii în modul lor de lucru.

Evoluţia de pe piaţa de construcţii creşte cererea de produse sanitare moderne din acril, a minipiscinelor şi piscinelor, atât intern cât şi internaţional, ceea ce creează premisele unei dezvoltări ulterioare eficiente a SC FIBREX CO SRL.

Toate aceste aspecte sunt puse în umbră de un sistem învechit de manevrare a informaţiei şi monitorizare a activităţii dar şi de dotarea materială.

Din aceste motive firma are nevoie de înlocuirea sistemului de lucru actual cu un sistem TIC modern care sa permită utilizarea la maximum a resurselor, atât informaţionale, cât şi umane şi să conducă la un nivel nou de performanţă.

Soluţia ce va fi implementată va aduce un plus de rapiditate, siguranţă şi consistenţă în activitatea firmei, precum şi o reducere vizibilă a timpilor dedicaţi pentru operaţiunile de culegere, analiză, transmitere şi monitorizare a informaţiei.

Se poate concluziona că impactul acestui proiect va fi hotărâtor în dezvoltarea ulterioară a firmei, prin eficientizarea proceselor, informarea adecvată a managementului în luarea deciziilor, economia de timp şi de resursă umană, eliminarea pierderilor datorate circuitelor informaţionale ineficiente, o activitate mai bună şi mai rapidă de dezvoltare şi inovare şi o rentabilitate crescută a investiţiei în TIC.

Obiectivul general al proiectului îl constituie implementarea unei soluţii software pentru gestionarea comenzilor şi monitorizării fluxului de producţie pentru creşterea productivităţii la SC FIBREX CO SRL, cu asigurarea principiilor dezvoltării durabile şi reducând decalajele faţă de productivitatea unor firme asemănătoare din Uniunea Europeană, prin introducerea de sisteme TIC moderne ce încurajează inovarea şi oferă sprijin pentru îmbunătăţirea productivităţii şi managementului.

Obiective specifice

OS1. Achiziţia de echipamente hardware, realizarea infrastructurii necesare pentru funcţionarea acestor echipamente.

OS2. Achiziţie soft de sistem pentru echipamente hardware, achiziţie software de sistem pentru server, achiziţie software pentru activităţi de office, achiziţie soluţie antivirus.

OS3. Achiziţia şi implementarea unei soluţii software care să gestioneze comenzile şi să monitorizeze fluxul de producţie.

SC FIBREX CO SRL produce în momentul de faţă o gamă variată de produse sanitare (căzi de baie, minipiscine şi piscine). Toate produsele sunt executate pe bază de comandă de la clienţi, acesta având posibilitatea de particularizare şi accesorizare a produselor după necesităţi. Având în vedere acest lucru, activitatea de gestionare a comenzilor este îngreunată şi încetinita, fluxul de producţie nu este monitorizat prin intermediul soluţiilor TIC ceea ce duce la o productivitate scăzută şi un grad redus de eficienţă. Prin implementarea acestui proiect activitatea firmei se îmbunătăţeşte prin cursivitatea obţinută şi randamentul pe care angajaţii firmei îl vor putea oferi, eficientizând activitatea SC FIBREX CO SRL la standardele europene.

Obiectivele specifice Axei prioritare 3 "Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor pentru sectoarele privat si public" sunt atinse în cadrul acestui proiect prin faptul că, SC FIBREX CO SRL îşi propune creşterea eficienţei prin reorganizarea proceselor interne ce ţin de gestionarea comenzilor şi a fluxului de producţie pe baza unui sistem informatic. Acesta este şi unul dintre obiectele specifice Axei prioritare 3. Totodată, prin faptul că la SC FIBREX CO SRL se vor introduce sisteme TIC moderne, se încurajează inovarea şi se oferă sprijin pentru îmbunătăţirea deciziilor managementului, precum şi eficientizarea muncii angajaţilor, acesta fiind un al doilea obiectiv specific al Axei prioritare 3.

Beneficiind de condiţii de lucru la standarde europene, firma este încurajata să intre în competiţie cu firme de pe piaţa internaţională deoarece nu mai exista decalaje între aceasta şi competitorii săi direcţi.

Utilizând TIC, SC FIBREX CO SRL doreşte să realizeze o bază a dezvoltării durabile a firmei, care în timp să ducă, pe de o parte la reducerea decalajelor faţă de nivelul Uniunii Europene, şi pe de altă parte să includă această firmă în grupul celor care participă activ la creşterea valorii medii a productivităţii României, care doreşte să atingă un nivel de aproximativ 55% din valoarea medie a productivităţii Uniunii Europene pana în anul 2015. Astfel, proiectul pe care firma doreşte sa-l implementeze, se aliniază perfect în cadrul POS CCE şi răspunde obiectivelor acestuia şi cerinţelor calitative impuse de Uniunea Europeană şi Guvernul României cu privire la creşterea valorii medii a productivităţii României şi a dezvoltării durabile.

 
  Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro    
 
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României

Proiect cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Sectorial „Creşterea competitivităţii economice" 2007-2013 / Axa Prioritară III „Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor pentru sectoarele privat şi public" / Domeniul Major de Intervenţie 3 „Susținerea e-economiei” / Operaţiunea 3.3.1 „Sprijin pentru sisteme TIC integrate şi alte aplicaţii electronice pentru afaceri”
Contract POS CCE 194/331/12.08.2010